La nivelul fiecărei universități, noi, studenții, ne confruntăm cu multiple probleme, de la cămine și taxe absurde până la burse prea mici sau metode de predare ale cadrelor didactice. Pentru ca noi să putem schimba oricare dintre aceste situații trebuie să fim prezenți acolo unde se ia decizia, să o putem influența.
Noul proiect de Lege a Educației Naționale, ne exclude din cel mai important moment: alegerea rectorului, decanului, prorector, prodecan, consiliul de administrație. Practic, vom avea ZERO influența asupra deciziilor. Știm că lucrurile nu stau perfect, dar fără aceste drepturi MINIMALE nu am fi avut acum 50% reducere pe transport CFR, nu ar fi crescut bursele deloc, nu am fi reușit să avem mai multe locuri de cămin, s.a.m.d.
În acest context, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), în calitate de reprezentant legitim al studenților din România, își manifestă nemulțumirea față de excluderea procentului de 25% reprezentanți ai studenților din structurile decizionale și executive ale universităților, așa cum reiese din Legea Educației Naționale.
În România, pentru prima dată rolul studenților în procesul decizional din cadrul instutiilor de învățământ superior a fost recunoscut prin promulgarea Legii Învățământului din 1995. În textul de lege se specifică: “studenții sunt reprezentați în proporție de o pătrime din numărul membrilor acestor consilii și senate”. Mai apoi prin Ordinul de Ministru 2538/1.11.2007 se specifică clar faptul că studenții trebuie să fie reprezentați în toate structurile de conducere cu un procent de 25%.
Astăzi, Legea Educației Naționale restrânge în mod drastic dreptul studenților de a reprezenta și a fi reprezentați. ANOSR consideră că legea trebuie să garanteze prezența studenților în procent de minim 25% în toate forurile decizionale ale facultății/universității, nu să o restrângă.
ANOSR consideră inadmisibilă scăderea ponderii său excluderea studenților din procesele de alegere a rectorului și din componentă Consiliului de Administrație. În același timp, acuzăm vehement Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de lipsă totală de transparentă în includerea în LEN a unui nou sistem electiv fără a consulta studenții, care s-au arătat deschiși la dialog pe toată perioadă negocierilor asupra legii.
Așadar, în următoarea perioadă pentru că ești STUDENT și te INTERESEAZĂ direct aceste probleme, SUSȚINE MIȘCAREA STUDENȚEASCĂ din ROMÂNIA! Cum? Poartă insignă: Sunt STUDENT! Susțin 25%! iar restul vei afla de la organizația din universitatea/facultatea ta!