Programul Erasmus, salvat!

0

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) salută salvarea programului Erasmus ca urmare a unui acord între Parlamentul European și Statele Membre ale Uniunii Europene privind finanțarea acestuia.

Acordul elimină un deficit de finanțare a Programului Erasmus de 90 de milioane de Euro în anul 2012. Se evită în același timp problemele celorlaltor tipuri de mobilități care sunt parte din Programul de studiu pe tot parcursul vieții (Leonardo for apprentices, Comenius for schools, Grundtvig for adult education) și le permit tinerilor și personalului didactic să-și lărgească competențele și perspectivele de carieră prin studiu sau formare într-o țară străină. Acordul bugetar vine și în sprijinul Acțiunilor Marie Curie care susțin mobilitatea internațională a cercetătorilor.

Conform unui comunicat de presă al Comisarului European pentru Educație, Cultură, Multilingivsm și Tineret, Androulla Vassilou, se elimină și incertitudinea privind finanțarea programului în 2013 și se asigură finanțarea pentru 280.000 de granturi studențești Erasmus în anul universitar 2013 – 2014.

ANOSR a militat alături de Organizația Europeană a Studenților (ESU), din care face parte, pentru salvarea programului Erasmus și i-a transmis Președintelui Parlamentului European o scrisoare deschisă în acest sens.

„Vestea asigurării fondurilor necesare pentru programul Erasmus este cu siguranță îmbucurătoare pentru studenți, fiind și un semnal pozitiv privind hotărârea statelor membre ale Uniunii Europene de a își respecta propriile angajamente în acest sens. Din punctul nostru de vedere, finanțarea educației și a programelor asociate este fundamentală atât pentru dezvoltarea statelor membre cât și a Uniunii Europene în sine.” Mihai Dragoș, președinte ANOSR.

Share.

Leave A Reply