Marșul culturii București-Sarmizegetusa

0

Un nou eveniment cultural important se apropie. În aceste vremuri de criză, Laurian Stănchescu, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, organizează un marș al culturii. Astfel, el plănuiește un marș de 500 de km , între București și Sarminzegetusa, cu opriri în toate locurile de o mare importanță culturală de pe traseu. Întreg drumul va fi făcut pe jos, un sacrificiu în plus pentru cultura națională și nu numai. Scopul declarat al marșului este acela de a promova nu numai cultura națională, ci și de a readuce în actualitate marile culturi ale lumii care au îmbogățit de-a lungul istoriei spiritul umanității.

Marșul se va desfășura pe o perioadă de 10 zile. Una din cele mai interesante opriri ale participanților va fi la Târgu Jiu, la Complexul Constantin Brâncuși, unde va avea loc o întâlnire a unor artiști importanți din România – scriitori, muzicieni, artiști plastici – care vor aduce un omagiu personalității marelui sculptor Constantin Brâncuși, înțeles ca un model exemplar nu numai al culturii noastre, ci și al celei universale. Informațiile legate de acest inedit demers au fost transmise și către  instituțiile importante de cultură din țară(Institutul Cultural Român, Institutul de memorie culturale, Academia Romană), dar și din străinătate, unor personalități ale artei și culturii (Nicu Alifantis, Luminița Anghel, Mihaela Mihai). De asemenea, acest eveniment a devenit cunoscut în întreaga lume, fiind înștiințate de existența lui mari agenții media cum ar fi New York Times, Washington Post, France 24, Euronews, BBC World, La Tribune, La libre Belgique, The Copenhagen Post, Agerpres, Ampress, Adevărul, România liberă, Jurnalul național, Gândul.

Marșul se va finaliza printr-o întâlnire și un spectacol, desfășurate între zidurile anticei Sarmizegetusa, care ar trebui să devină, în opinia organizatorilor, un spațiu sacru, un loc de pelerinaj al tuturor românilor. Marșul organizat de scriitorul Laurian Stănchescu este gândit ca un act cultural extrem, unic în istoria culturii. Evenimentul are parteneri media importante publicații și alte media din țară și străinătate. Organizatorii marșului fac un apel nu numai la mass-media românească, ci și la cea internațională de a se alătura acestei manifestări unice și originale prin prezentarea ei în buletinele informative sau în programele de știri culturale. Laurian Stanchescu a organizat alte trei asemenea marșuri: primul la Băile Herculane în anul 2008, al doilea la Curtea de Argeș în același an și al treilea la Drobeta Turnu-Severin în data de 27 Martie 2010 în memoria lui Nichita Stănescu. Datele de contact al organizatorilor acestui marș sunt următoarele : Laurian Stanchescu (inițiatorul marșului) – țel: 0729556238, dascalugabriela03@yahoo.com (profesor Gabriela Dascălu), aaarmanda@gmail.com (“Braila Chirei” – Armanda Filipine).

ANOSR susține toate inițiativele culturale demne de laudă din România, și aceasta nu face excepție. Marșul organizat de Laurian Stanchescu va fi unic în istoria națională, iar ANOSR dorește ca acest mesaj să ajungă la toți studenții din România, pentru a putea fi aproape de marșul culturii.

Share.

Leave A Reply