Marii profesori care ne inspiră au fost premiați la Gala Profesorului Bologna, ediția 2014!

0

A șaptea ediție a Galei Profesorului Bologna a avut loc în perioada 9-11 mai în București, la Academia de Studii Economice din București. Organizatorii din acest an au fost Asociația Studenților în Contabilitate și Informatică de Gestiune (ASCIG) și Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC), care timp de mai bine de 8 luni au investit timp și energie pentru a se asigura că cei mai buni profesori din sistemul de învățământ superior românesc vor ajunge pe scena galei din acest an.

Orice student a putut să își nominalizeze profesorul preferat pe www.profitari.ro, prezentând  motivele pentru care profesorul său este deosebit și merită titlul de Profesor Bologna. Ulterior, profesorii nominalizați au fost evaluați de studenți evaluatori pregătiți de ANOSR să recunoască profilul Profesorului Bologna, evaluatori care au participat incognito la cursuri, au luat interviuri studenților și, ulterior, profesorilor . Astfel, studenții au nominalizat peste 700 de profesori din toată țara, iar distincția de Profesor Bologna (sau Prof Tare) a fost acordată  unui număr de 108 dintre aceștia. Aceștia s-au alăturat comunității Profesorilor Bologna creată în ultimii 7 ani.

Gala a debutat sâmbătă, 10 mai cu o sesiune de dezbateri în care studenții și profesorii au purtat discuții despre implementarea Învățământului Centrat pe Student, provocările cu care se confruntă universitățile și au împărtășit exemple de bune practici în acest sens.

După această sesiune, urmată de o pauză de prânz, în Aula Magna din Academia de Studii Economice din București Profesorii Bologna și-au primit distincțiile acordate de către studenți, le-au fost transmise mesajele studenților care i-au nominalizat și, astfel, și-au exprimat sentimentele de bucurie pentru primirea acestui premiu. O mare parte dintre aceștia au afirmat că este cel mai important premiu primit în carieră și că aprecierea studenților este cel mai important motiv care îi determină să continue munca în sistemul de învățământ cu aceeași pasiune și energie.

Gala s-a încheiat cu o poză de grup a tuturor Profesorilor Bologna și un cocktail în care au putut să socializeze și să discute cu studenții veniți în sală să îi felicite.

Lista Profesorilor Bologna o puteți consulta aici!

Share.

Leave A Reply