Este timpul pentru Învățământ Centrat pe Student!

0

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România anunță desfășurarea la București, între 20-23 Mai, a Conferinței Internaționale ”Time for a New Paradigm in Education: Student Centered Learning”, organizată de European Students Union și Education International. Conferinta de presă va avea loc Joi, ora 14:30, în Hotel Ibis- Gara de Nord, sala Berlioz.

”Time for a New Paradigm în Education: Student Centered Learning” face parte din cadrul unui proiect mai larg al European Students Union, conferința de la București fiind primul pas în atingerea obiectivelor. Pentru a relansa și defini conceptul de învățământ centrat pe student se vor reuni la București 100 de lideri ai studenților din Europa, dintre care amintim Ligia Deca – Președinte ESU, Robert Santa-actual membru în Comitetul Executiv ESU, profesori specializați pe asigurarea calitatii-membri Education International și profesori Bologna-profesorii premiați de către studenții din România.

În cadrul conferinței se va aborda și reflecta asupra următoarelor teme și întrebări: Asigurarea Calității și Învățământul Centrat pe Student- este Asigurarea calității un instrument capabil să schimbe paradigma în educație?. Vor avea loc discuții pe exemple din cadrul politicilor naționale care au impact asupra implementării principiului Învățământ centrat pe student și nu în ultimul rând o reflecție asupra instituțiilor care abordează schimbarea paradigmei actuale. Se va răspunde pe rând la întrebări precum „Ce fac instituiile pentru implementarea acestui principiu? Ce putem face noi-studentii? Ce ar putea să facă? Care sunt obstacolele? Toate acestea sunt doar câteva din temele și discuțiile la care se dorește un răspuns.

Sfârșitul conferinței internaționale va culmina cu lansarea a două publicații: Cat de important este pentru Universități principiul “învățământ centrat pe student” și “O retrospectivă a începutului discuțiilor pe învățământ centrat pe student și implicațiile care derivă”.

 În cadrul conferinței sunt așteptați invitați speciali: Dl Ministru Daniel Funeriu, Lee Harvey- profesor specializat în Quality Assurance, Vlad Atanasiu- alumnus ANOSR, Richard Lewis, Doamna Lena Adamson –Secretar General al QAA, Suedia, precum Profesori Bologna, premiați în cadrul proiectului „Gala Profesorului Bologna”.

Share.

Leave A Reply