Actualizare 10
În decursul acestei zile (17 februarie), reprezentanții ANOSR au participat la o întâlnire cu reprezentanții Guvernului: Prim-ministrul României, domnul Florin CÎȚU, Ministrul Educației, domnul Sorin CÎMPEANU și Secretarul de stat responsabil de învățământul superior, domnul Gigel PARASCHIV.
În cadrul discuțiilor ANOSR a susținut argumentele deja exprimate pe diferite canale și la diferite ședințe în favoarea menținerii dreptului studenților de a beneficia de gratuitate la transportul feroviar, pornind de la nevoile studenților și punctând inclusiv avantajele aduse CFR Călători.
Cu toate acestea, Prim-ministrul s-a poziționat ferm împotriva gratuității studenților la transportul feroviar, invocând considerente ideologice.
Suntem profund indignați de faptul că reprezentanții Guvernului nu au acceptat nici măcar extinderea limitei de vârstă sau asigurarea gratuității de la domiciliu la centrul universitar.
Vom continua demersurile la Parlament și sperăm că partidele își vor respecta angajamentele date.
De asemenea, în subsidiar, în cadrul întâlnirii am abordat și alte aspecte de interes printre care angajabilitatea, internaționalizarea, accesul la resurse educaționale, urmând a ne implica în conturarea unui plan realist în aceste domenii.
Actualizare 9
În urma demersurilor ANOSR în vederea menținerii dreptului studenților de a călători gratuit cu trenul, la clasa a II-a, în această după masă (12 februarie) președintele ANOSR, Horia ONIȚA, a participat la o întâlnire cu Viceprim-ministrul și Co-președintele Alianței USR-PLUS, domnul Ilie-Dan BARNA.
În cadrul discuțiilor, domnul Dan BARNA a susținut că 300 de milioane de lei au fost alocați pentru investiții în infrastructura feroviară, în dauna fondurilor pentru acoperirea dreptului studenților de a călători gratuit cu transportul feroviar. Considerăm că această justificare este în mod indubitabil insuficientă, întrucât subvenția acordată studenților are o destinație identică: investiții ale operatorilor de transport feroviar.
Cu toate acestea, anunțăm faptul că domnul viceprim-ministru a afirmat că Guvernul a decis eliminarea limitei de 26 de ani în propunerea acestuia, astfel încât la momentul de față propunerea implică acordarea unei reduceri de 50% pentru toate călătoriile studenților, la clasa a II-a, indiferent de vârstă, în ciuda propunerilor contrare din Legea bugetului de stat.
De asemenea, în contextul în care măsura ar implica exclusiv o decizie temporară cauzată de pandemie, am transmis domnului viceprim-ministru că nu înțelegem de ce Guvernul ar propune abrogarea gratuității în locul suspendării aplicării prevederii pentru acest an bugetar. Modul în care Guvernul a realizat propunerea vădește că actualmente coaliția de guvernare nu are intenția de a lua o măsură temporară.
În cadrul propunerilor privind Legea Bugetului de stat pentru anul 2021, realizate de ANOSR, am solicitat o sumă de 10,7 milioane de lei pentru a acoperi cheltuielile implicate de Programul Național „Tabere Studențești”. Având în vedere faptul că proiectul de buget pentru anul 2021 pus în consultare publică în ziua de ieri nu include sume pentru PNTS la capitolul Învățământ, am solicitat domnului Dan BARNA soluționarea acestei discrepanțe și asigurarea fondurilor necesare în acest sens, fie pentru PNTS, fie pentru alte activități dedicate studenților, menținând destinația inițială. Astfel, în urma discuțiilor, Dan BARNA a declarat că susține alocarea 10 milioane de lei către programele studențești și de tineret.
Precum am justificat alocarea bugetară pentru acest program și în cadrul propunerilor pentru Legea Bugetului de stat pentru anul 2021, susținem organizarea taberelor studențești cu respectarea restricțiilor sanitare aferente, dacă situația epidemiologică o permite. Acest program este printre puținele posibilități ale unor studenți de a beneficia de un sejur și reprezintă o măsură relevantă de stimulare a performanțelor academice ale studenților și de incluziune socială a studenților proveniți din medii defavorizate.
În final, nu considerăm că aceste situații sunt suficiente pentru a atinge solicitările și nevoile studenților și vom continua demersurile pentru menținerea dreptului studenților de a călători gratuit cu transportul feroviar în raport cu Guvernul României și Parlamentul României.
Actualizare 8
Discuțiile cu reprezentanții Guvernului la nivel local continuă și astăzi (12 februarie), în paralel cu acțiunile demarate, de data aceasta mutându-se la Sibiu. Organizațiile membre ANOSR au expus față de reprezentanții Guvernului poziția pe care o au față de acțiunea eliminării gratuității la transportul feroviar, dar și beneficiile generate de actuala facilitate.
Prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Dorin CREȚU, a transmis poziția studenților către Guvern.
Actualizare 7
Transportul studenților nu ține de moftul guvernanților!
Începând cu ora 10:00 (12 februarie) ANOSR și asociațiile membre au organizat diverse acțiuni în mai multe orașe ale țării, manifestând dezacordul față de propunerea de limitare a dreptului studenților la transport feroviar gratuit și față de modul în care Guvernul a acționat în această situație. Deși reprezentanții Guvernului ne spun că propunerea încă se discută, proiectul Legii bugetului de stat este deja construit cu facilitatea eliminată.
Noi, studenții din toată țara, cerem ca deciziile să nu fie luate fără o consultare a beneficiarilor iar drepturile noastre să fie menținute!
Actualizare 6
Transportul studenților nu ține de moftul guvernanților!
Ne manifestăm în continuare dezacordul față de limitarea dreptului studenților și față de modul în care Guvernul a acționat în această situație – în decursul zilei de mâine reprezentanții studenților vor organiza acțiuni în diverse orașe ale țării, începând cu ora 10:00.
Noi, studenții din toată țara, cerem ca doleanțele noastre să fie auzite, deciziile să nu fie luate fără o consultare a beneficiarilor, iar drepturile noastre să fie menținute!
Coroborând beneficiile generate de gratuitatea la transportul feroviar pentru studenți, printre care creșterea echității accesului la învățământul superior, a mobilității studenților în scopuri didactice și de dezvoltare profesională, beneficiile aduse mediului și încheind cu sprijinul esențial acordat operatorilor de transport, în special CFR Călători, este imperioasă menținerea acestui drept și încetarea imediată a demersurilor de limitare a gratuității pentru studenți a transportului feroviar.
Din nefericire nu suntem deputați, să avem beneficii maxime la transportul feroviar și Guvernul să nici nu considere a exista vreo problemă!
Actualizare 5
Discuțiile cu reprezentanții Guvernului la nivel local continuă (11 februarie), de data aceasta mutându-se în sudul și vestul țării. Nemulțumirea organizațiilor studențești membre ANOSR persistă și astăzi.
Colegii noștri s-au întâlnit cu prefecții în județele Gorj, Timiș și municipiul București.
Prefectul județului Gorj, domnul Cosmin Petrișor PISTOL, prefectul județului Timiș, doamna Liliana ONEȚ și subprefectul municipiului București, domnul Corneliu CÎRSTEA, au transmis poziția studenților către Guvern
Actualizare 4
Ca urmare a solicitărilor și demersurilor ANOSR în vederea menținerii dreptului studenților de a călători gratuit cu trenul, la clasa a II-a, în această după masă (11 februarie) președintele ANOSR, Horia ONIȚA, a participat la o întâlnire cu Președintele Camerei Deputaților și Președintele Partidului Național Liberal, domnul Ludovic ORBAN.
În cadrul discuțiilor am prezentat argumentele și poziția federației privind beneficiile aduse studenților și CFR Călători prin măsura actuală, însă nu am ajuns la un numitor comun. În plus față de varianta Guvernului de stabilire a reducerii de 50% pentru transportul feroviar, domnul Ludovic ORBAN și-a asumat poziția de a se oferi studenților gratuitate în mod nelimitat la călătoriile cu transportul feroviar pe traseul de la domiciliu până în centrul universitar și retur.
De asemenea, președintele Camerei Deputaților a declarat că susține dezideratul ANOSR, inclus în programul de guvernare, privind asigurarea participării studenților cu drept de vot într-un procent de 25% în toate structurile decizionale relevante, inclusiv în alegerea rectorilor.
Deși o îmbunătățire față de propunerea Guvernului, ne manifestăm în continuare dezacordul cu privire la limitarea dreptului studenților și la modul în care Guvernul a acționat în această situație, urmând a declanșa acțiuni de protest.
De asemenea, la începutul săptămânii viitoare ANOSR a obținut o întâlnire cu prim-ministrul României, domnul Florin CÎȚU, pe acest subiect.
Actualizare 3
ANOSR a solicitat viceprim-ministrului Guvernului României, domnul Kelemen Hunor, și tuturor reprezentanților UDMR (RMDSZ) în Guvernul României să se opună limitării dreptului studenților la transport feroviar gratuit, astfel cum și-a asumat prin semnătură președintele acestei formațiuni politice în cadrul campaniei „Educația la Guvernare!” derulată de ANOSR înainte de alegerile parlamentare din 2020.
Actualizare 2
Dacă Guvernul nu poate explica real și deschis de ce vrea să elimine gratuitatea studenților la transportul feroviar, poate reprezentanții Guvernului în teritoriu cunosc mai multe!
Organizațiile studențești membre ANOSR vor discuta în aceste zile cu prefecții măsura propusă în Guvern. În caz contrar, vom aștepta în fața prefecturilor până când aceștia ne primesc pentru a discuta intenția Guvernului de a elimina gratuitatea studenților la transportul feroviar.
Astăzi (10 februarie) colegii noștri s-au văzut cu prefecții din județul Hunedoara și județul Iași.
Prefectul județului Hunedoara, domnul Călin-Petru MARIAN și prefectul județului Iași, domnul Marian GRIGORAȘ, au transmis poziția studenților la Guvern.
Actualizare 1
În cadrul conferinței de presă susținute de prim-ministrul Florin CÎȚU în data de 10.02.2021, acesta a prezentat Ordonanța de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Prin cele prezentate în ordonanță, se propune modificarea articolului 205, alineatul (2):
„În timpul anului universitar, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a și naval. Studenții orfani sau proveniți din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport.”
În prisma celor comunicate, ANOSR își continuă demersurile și invită studenții să trimită adrese către guvernanți, prin care să solicite oprirea oricăror acțiuni de limitare a dreptului la transport feroviar gratuit, la următoarele adrese:
- cabinet.pm@gov.ro
- pm@gov.ro
- drp@gov.ro
- dan.barna@cdep.ro
- kelemenhunor@rmdsz.ro
- petitie@mt.ro
- catalin.drula@cdep.ro
Articol inițial
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică ferm poziția Prim-ministrului Florin Cîțu de a discuta limitarea transportului gratuit al studenților și solicită Guvernului încetarea imediată a acestor demersuri. Deși domnul prim-ministru și echipa sa nu și-au găsit timp de la învestirea Guvernului să discute problemele și prioritățile studenților, acesta își continuă preocupările avute în ultimii ani de a elimina această facilitate pentru studenți.
În decursul zilei de astăzi, prim-ministrul României, Florin Cîțu, a informat ca posibilă măsură de limitare a cheltuielilor bugetului de stat pentru anul 2021 reducerea subvenției pentru transportul studenților (1).
Constatăm că domnul Florin Cîțu revine repetitiv asupra eliminării gratuității studenților la transportul feroviar, amintind aici amendamentul depus de către Florin Cîțu împreună cu Eugen Teodorovici în anul 2017. Ulterior, senatorul Florin Cîțu de atunci a renunțat la amendament pe considerentul că impactul bugetar este redus (2). Ne întrebăm astfel: în contextul în care subvenția nu a crescut din 2017 până în prezent, ce a determinat răzgândirea prim-ministrului?
Dreptul de a călători gratuit cu trenul, la clasa a II-a, a intrat în vigoare la 1 februarie 2017 și de acesta beneficiază toți studenții înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență într-o instituție de învățământ superior acreditată, indiferent de distanță și numărul de călătorii.
Aceasta reprezintă o măsură importantă pentru creșterea echității în învățământul superior, facilitând accesul și finalizarea studiilor studenților din medii socio-economice defavorizate. Măsura crește mobilitatea studenților, atât pentru participarea la schimburile de experiență, cât și pentru participarea la diverse manifestări artistice, culturale, sportive sau științifice, organizate în diferite centre universitare. În același timp, aceasta are un impact pozitiv asupra mediului, facilitând politicile de promovare a acestui mijloc de transport, și, nu în ultimul rând, a fost corelat cu creșterea participării studenților la vot, conform unui studiu al Academiei Române.
Totodată, asemenea măsuri de sprijin ale studenților există și la nivelul altor țări europene, cum ar fi Luxemburg sau Slovacia, care au acordat gratuitate studenților la transportul feroviar, măsură ce a susținut creșterea calității vieții studenților.
Adițional impactului bugetar redus, măsura reprezintă și o formă de sprijin a CFR Călători. Precum a declarat directorul CFR călători, domnul Dan Costescu, pentru 2021, CFR Călători are nevoie de un buget de investiţii de 350 de milioane de lei și de ani de zile CFR Călători este subfinanțată, fapt recunoscut și de stat. Subvenționarea gratuității studenților la transportul feroviar este o măsură care ajută CFR și operatorii privați să își crească capacitatea investițională și, implicit, să întreprindă demersuri pentru a oferi servicii de calitate pentru toți utilizatorii.
Trebuie să luăm în calcul că problemele financiare ale studenților nu sunt deloc neglijabile. Conform Raportului Eurostudent VI (3), 38% dintre studenții români (media UE=29%) au probleme financiare moderate, cu mult peste media europeană. În același context, România are un număr mare de persoane care trăiesc în risc de sărăcie sau excludere socială – un român din trei este încă în pericol de sărăcie și excludere socială.
Conform datelor primite de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu privire la numărul de călătorii și impactul bugetar al acestei măsuri, constatăm că impactul bugetar este unul redus, așa cum declara și prim-ministrul Cîțu, în valoare de 214.500.588 lei, reprezentând 0,0189% din Produsul Intern Brut prognozat pentru anul 2021 (4). Deși domnul prim-ministru Cîțu declara în 2018 faptul că deficitul CFR Călători ar fi cauzat de subvenția pentru studenți (5), adevărul este că subvenția nu doar că nu reprezintă o cheltuială pentru CFR Călători, ci este o măsură care reduce acest deficit.
Nr. crt. |
Perioada |
Număr călătorii |
Media nr. de călătorii/ lună |
Contravaloarea medie/ lună (RON) |
1. |
Februarie – martie 2017 |
803.513 |
542.794 |
17.676.517,86 |
Aprilie – decembrie 2017 |
5.167.221 |
|||
2. |
Ianuarie – decembrie 2018 |
7.870.621 |
655.885 |
18.754.319,85 |
3. |
Ianuarie – iunie 2019 |
4.809.044 |
801.507 |
20.795.228,29 |
4. |
Iulie – decembrie 2019 |
4.578.209 |
763.034 |
20.652.354 |
5. |
Ianuarie – iunie 2020 |
2.636.253 |
439.375 |
10.782.996 |
Total |
25.864.861 |
630.850,27 |
17.875.049,01 |
Facilități acordate studenților prin SNTFC „CFR Călători” SA (Sursa: pentru perioada aprilie 2017-iunie 2020 – ARF; pentru februarie-martie 2017 – CFR Călători; și prelucrare proprie)
În concluzie, coroborând beneficiile generate de gratuitatea la transportul feroviar pentru studenți, printre care creșterea echității accesului la învățământul superior, a mobilității studenților în scopuri didactice și de dezvoltare profesională, beneficiile aduse mediului și încheind cu sprijinul esențial acordat CFR Călători prin această măsură, sunt imperioase menținerea acestui drept și încetarea oricăror demersuri de limitarea acestuia. Invităm, astfel, studenții să trimită adresa anexată acestei poziții la cabinetul prim-ministrului, pe adresa cabinet.pm@gov.ro prin care să solicite oprirea oricăror acțiuni de limitare a acestui drept.
„În contextul unor statistici dezastruoase privind educația și incluziunea socială, inclusiv privind cheltuielile guvernamentale/student, Guvernul nu este, aparent, preocupat să asculte aceste probleme, orientându-și atenția spre limitarea unui drept câștigat de studenți. Deși impactul bugetar este redus, astfel cum declara chiar domnul prim-ministru în 2017, beneficiile gratuității sunt extrem de mari atât pentru studenți, cât și pentru CFR Călători. Măsura este cu atât mai mult nepotrivită în situații de criză, care adâncesc inechitățile sociale. Așteptăm ca prim-ministrul să ia în calcul solicitările studenților, pentru a nu fi nevoiți să demarăm acțiuni suplimentare” a declarat Horia-Șerban Onița, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România.