Viziunea Procesului Bologna de a creea Spațiul European al Învățământului Superior se fundamentează pe o serie de instrumente menite săarmonizeze sistemele naționale de învățământ la nivel european astfel încât finalitățile programelor de studiu să fie comparabile, iar mobilitatea forţei de muncă să devină o realitate.
Obiectivele stabilite de Uniunea Europeană prin Procesul Bologna au ca scop reformarea sistemelor de învăţământ superior, în vederea transformării acestora în sisteme mai flexibile, mai coerente şi mai deschise la nevoile societăţii, capabile să răspundă provocărilor globalizării şi necesităţii de formare şi reformare a forţei de muncă europene.
Sistemul de 3 cicluri a fost implementat în România încă din anul 2005, iar cadrul legislativ în acest sens este reglemementat în Legea Educației Naționale articolul 137 (4): ”Programele de studii universitare sunt grupate pe domenii de studii și organizate pe 3 cicluri de studiu: licență, master, doctorat.”
Realizarea unui cadru național al calificărilor a fost asumată de către miniștrii responsabili cu educația din statele semnatare ale Procesului Bologna o dată cu întâlnirea de la Bergen (2005) când aceştia au declarat: „Adoptăm cadrul general al calificărilor în SEÎS, cuprinzând cele trei cicluri (inclusiv posibilitatea unor calificări intermediare în contextul reglementărilor naționale), descriptori generici pentru fiecare ciclu bazat pe rezultate ale învățării și competențe și distribuția de credite pentru primul și al doilea ciclu. Ne angajăm să elaborăm până în 2010 cadrele naționale de calificări compatibile cu cadrul general al calificărilor din Spațiul European de Învățământ Superior și să trecem la realizarea acestora cel târziu în 2007. Cerem Grupului de Implementare să raporteze asupra implementării și a dezvoltării ulterioare a cadrului general european al calificărilor”
Doi ani mai târziu, cu prilejul întâlnirii de la Londra din 2007 aceștia au reafirmat importanța finlizării conturării cadrelor naționale privind calificările: ”Remarcăm un anume progres iniţial în direcţia implementării cadrelor naţionale ale calificărilor, dar şi că sunt necesare mult mai multe eforturi. Ne angajăm să implementăm pe deplin până la sfârşitul anului 2010 aceste cadre naţionale ale calificărilor, în conformitate cu Cadrul Calificărilor pentru SEIS. Recunoaştem că aceasta este o sarcină foarte dificilă şi cerem Consiliului Europei să sprijine schimburile de experienţă în elaborarea cadrelor naţionale ale calificărilor.”
În România, o dată cu adoptarea Legii Educației Naționale din februarie 2011, a fost înființată și Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), instituție subordonată Ministerului Educației având rolul de a creşte transparenţa, accesul,progresul şi calitatea calificărilor naţionale în raport cu piaţa muncii şi societatea civilă prin elaborarea, monitorizarea și implementarea Cadrului Național al Calificărilor (în concordanță cu cel european – CEC) pentru învățarea continuă precum și prin gestionarea Registrului Național al Calificărilor.
Calificările universitare au la bază setarea obiectivelor şi rezultatelor învăţării în termeni de competențe profesionale și transversale pe care studenții le dobândesc la finalul unui program de studiu – licență, master sau doctorat și care se regăsesc în suplimentul la diplomă obținută la final. Acest lucru a fost posibil odată cu crearea, Registrului Național al Calificărilor ca principal instrument al ANC, o platformă online ce cuprinde informații despre toate calificările pe care universitățile din România le acordă studenților. Astfel, viitorii studenţi pot decide corect informaţi ce traseu educaţional să urmeze, iar actualii studenţi sau absolvenţii pot accesa uşor informaţii despre recunoaşterea calificărilor deja obţinute şi flexibilitatea pe care le-o acordă acestea în accesarea unui program de învăţămant superior.
Utilitatea completențelor dobândite la finalul unui program de studiu trebuie să fie unul din principiile de bază de la care se pornește atunci când se construiește educația. Studenții au fost dintotdeauna categoria socială care a putut exprima o voce sinceră cu privire la modul în care aceste competențe sunt resimțite ca fiind sau nu utile pe piața forței de muncă. Ceea ce este îngrijorător este neîncrederea acestora în sistemul formal de educație, aspect evidenţiat și de rezultalele chestionarului aplicat liderilor studenților organizațiilor studențești.
Curricula universitară este un document de referință pentru fiecare program de studiu ce cuprinde totalitatea cunoştinţelor, abilităţilor şi competențelor pe care studenții le dobândesc la finalul unui program de studiu prin absolvire. Despre reformarea acesteia și reformarea sistemului de educație în general se discută de peste 20 de ani, iar în viziunea Procesului Bologna reformarea curriculei trebuie să contribuie la creșterea flexibilității programelor de studiu. Cu toate acestea, asistăm la o serie de blocaje care împiedică educația formală să evolueze cu pași mai repezi decât cei actuali.
Nevoile studenților români sunt variate și în niciun caz nu se rezumă la competențele necesare pe piața forței de muncă din Romania actuală. Revenim aici la rolul educației și al universităților și subliniem (încă o dată) aspectele care se referă la necesitatea de a forma studenții ca cetățeni, de a aparține unei comunități, de a fi tratați ca indivizi și nu ca marfă. Pentru ca aceste lucruri să se întâmple, universitățile trebuie să se flexibilizeze și să identifice și alte nevoi de dezvoltare ale studenților: dezvoltare personală, competențe transversale, spirit civic, etcetera.
ANC…)