Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), în calitate de reprezentant legitim al studenților din România la nivel național și internațional, solicită modificarea în cadrul proiectului de descentralizare a administrării Caselor de Cultură ale Studenților. În acest sens, ANOSR, alături de Consiliul Național al Rectorilor (CNR), propune gestionarea Caselor de Cultură de către universități în schimbul administrațiilor locale, concomitent cu creșterea implicării directe a reprezentanților organizațiilor studențești în guvernarea instituțiilor.
ANOSR consideră că aceste măsuri vor aduce beneficii atât studenților cât și sistemului de educație și anume: depolitizarea Caselor de Cultură, eficientizarea și apropierea activității lor de nevoile reale ale studenților, dezvoltarea informării și a comunicării cu studenții, creșterea gradului de participare a studenților în cadrul acțiunilor Caselor de Cultură, promovarea bunei guvernanțe și a transparenței, o gestionare mai bună a taberelor pentru studenți și existența mai multor posibilități de a atrage surse de finanțare pe proiecte europene.
CASELE DE CULTURĂ ALE STUDENȚILOR sunt ALE STUDENȚILOR !
Studenții sunt de părere că pentru a-și îndeplini scopul, Casele de Cultură trebuie coordonate de către instituții specializate și cu experiență în lucrul cu studenții și gestionarea de activități educaționale, profesionale, sociale și culturale cum sunt universitățile.
De asemenea, pentru ca activitățile Caselor de Cultură să răspundă nevoilor studenților, dar și pentru a crește implicarea studenților în luarea decizilor, ANOSR susține introducerea delegațiilor organizațiilor studențești ce reprezintă studenții și, implicit, a studenților ce au o viziune clară asupra nevoilor și problemelor acestora, în Consiliile de Administrație a Caselor de Cultură. Astfel, studenții vor putea fi implicați real în procesul de luare a deciziilor din cadrul instituțiilor și în stabilirea și organizarea activităților acestora .
ANOSR a propus în nenumărate rânduri implicarea studențior în guvernarea Caselor de Cultură și depolitizarea lor întrucât, de multe ori, activitatea acestora nu răspundea nevoilor studenților și nu era cunoscută de către ei.
Astfel, ANOSR solicită redarea Caselor de Cultură studenților și subliniază încă o dată dorința studenților, în calitate de principali beneficiari ai activității Caselor de Cultură ale Studenților, de a avea aceste instituții coordonate de către universități și studenți și nu de către administrațiile locale care nu au experiența necesară și nu sunt legitime pentru a avea această responsabilitate.